APROBAT

prin decizia Consiliului de Administrare al
Uniuni Juriștilor din Republica Moldova
din 04 iulie 2022

REGULAMENTUL
privind organizarea și funcționarea
Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă
Uniunea Juriștilor din Republica Moldova

Capitolul I. DISPOZIȚII GENERALE

         Articolul 1

  • Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Uniunea Juriștilor din Republica Moldova (denumită în continuare – Curtea de Arbitraj) este o instituție permanentă de arbitraj, neguvernamentală, fără personalitate juridică, independentă în exercitarea funcțiilor ce îi revin, organizată și funcționează în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă nr.225-XV din 30 mai 2203, Legii nr.23-XVI din 22 februarie 2008 cu privire la arbitraj, Legiinr. 24-XVI din 22 februarie 2008 cu privire la arbitrajul comercial internațional cu completările și modificările ulterioare, cu prezentul Regulament și actele internaționale la care Republica Moldova este parte.
  • Scopul Curții de Arbitraj este soluționarea litigiilor comerciale și al altor litigii izvorâte din raporturile juridice civile prin procedura de arbitraj, procedura de mediere și conciliere, precum și prin alte căi alternative de soluționarea a litigiilor.
  • Uniunea Juriștilor din Republica Moldova (denumită în continuare – Uniunea Juriștilor) aprobă Regulamentul privind organizarea și funcționarea Curții de Arbitraj, Regulamentulcu privire la proceduraarbitrală ale Curții de Arbitraj,Normele privind taxele și cheltuielile arbitrale, Lista arbitrilor, întreprinde alte măsuri de promovare a Curții de Arbitral.
  • Uniunea Juriștilor din Republica Moldova nu are dreptul să intervină în procesul de organizare și administrare a arbitrajului de către Curtea de Arbitraj, precum și Secretariatul Curții de Arbitraj.
  • Curtea de Arbitraj dispune de ștampilă proprie, cu denumirea completă în limba de stat și în limba engleză.
  • Sediul Curții de Arbitraj este în mun. Chișinău, bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, nr.200, MD-2004.

         Articolul 2

Curtea de Arbitraj îndeplinește următoarele atribuții:

  1. organizează și administrează soluționarea litigiilor interne și internaționale prin arbitraj instituționalizat, în condițiile prevăzute de prezentul Regulament, de Regulamentul cu privire la procedura arbitrală ale Curții de Arbitraj Comercial Internațional, de dispozițiile Legii nr. 225-XV din 30.05.2003 privind Codul de procedură civilă, republicată, denumită în continuare Codul de procedură civilă, de legile speciale în domeniu și de convențiile internaționale la care Republica Moldova este parte;
  2. asistă părțile la organizarea unui arbitraj ad-hoc, la cererea părților, în cauzele în care, prin convenția arbitrală, au optat pentru această formă de arbitraj;
  3. întreprinde acțiuni pentru promovarea arbitrajului comercial intern și internațional ca formă alternativă de soluționare a litigiilor de apărare a drepturilor încălcate, lezate în procesul de executare a obligațiilor izvorâte din contracte și alte raporturi juridice patrimoniale și nepatrimoniale;
  4. elaborează modele de convenții arbitrale pe care le pune la dispoziția mediului de afaceri;
  5. organizează dezbateri privind probleme de drept sau de jurisprudență;
  6. efectuează generalizări ale practicii de arbitraj. Face propuneri privind îmbunătățirea organizării și desfășurării arbitrajului intern și internațional;;
  7. colaborează cu alte arbitraje comerciale permanente prin schimbul de experiență, promovarea în comun a arbitrajului, elaborarea propunerilor pentru îmbunătățirea cadrului legal și instituțional necesar în acest scop, precum și prin dezbaterea în comun a chestiunilor de drept ce țin de practica arbitrală;
  8. îndeplinește alte atribuții prevăzute de lege, de prezentul Regulament și în Regulamentul cu privire la procedura arbitrală ale Curții de Arbitraj.

         Articolul 3

  • Activitatea Curții de Arbitraj este guvernată de următoarele principii:
  • dreptul la un proces echitabil – dreptul părților la judecarea litigiului în mod echitabil de către un arbitraj independent și imparțial;
  • legalitate – procedura arbitrală se desfășoară în condițiile legislației, iar arbitrii au îndatorirea de a asigura respectarea dispozițiilor legii privind realizarea drepturilor și obligațiilor părților în litigiu;
  • egalitatea părților în proces – părțile în litigiu trebuie să fie tratate egal, fiecare dintre ele având posibilitatea de a-și susține poziția;
  • libertatea convenției în arbitraj – natura contractuală ce rezultă din manifestarea de voință a părților prin care se obligă să supună litigiul lor unui arbitraj, să desemneze arbitrii și să execute benevol hotărârea arbitrală;
  • constituirea arbitrajului în conformitate cu convenție părților – acordul în baza căruia părțile remit spre soluționare în arbitraj toate litigiile sau o parte din litigiile care au apărut sau care ar putea să apară între ele ca rezultat al unui raport juridic contractual sau necontractual pentru care legea permite încheierea convenției de arbitraj;
  • contradictorialitate – principiul ce oferă părților posibilitatea de a discuta în contradictoriu toate elementele litigiului care, prin specificul lor, sunt de natură a servi la soluționarea lor;
  • respectarea dreptului la apărare – dreptul părților de a fi reprezentate în litigiu;
  • confidențialitate – desfășurarea procedurii arbitrale într-un cadru confidențial.
  • Curtea de Arbitraj organizează și administrează, conform prevederilor legale, în limitele competenței, soluționarea următoarelor categorii de litigii:
  • comerciale și civile interne;
  • comerciale internaționale;
  • corporative.
  • Soluționarea litigiului transmis Curții de Arbitraj este reglementată prin Regulamentulcu privire la procedura arbitrală și Normele privind taxele și cheltuielile arbitrale.

         Capitolul II. Organizarea și funcționarea Curții de Arbitraj

         Articolul 4

  • Curtea de Arbitraj se compune din arbitri, confirmați de către Uniunea Juriștilor, dintre persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute în prezentul Regulament și în Regulamentul cu privire la procedura arbitrală ale Curții de Arbitraj.
  • În Lista de arbitri a Curții de Arbitraj, denumită în continuare Lista de arbitri, pot fi înscrise, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute în prezentul Regulament și în Regulamentulcu privire la procedura arbitrală ale Curții de Arbitraj, persoane care figurează pe listele de arbitri ale unor instituții permanente de arbitraj din străinătate.
  • În arbitrajul organizat de Curtea de Arbitraj pot avea calitatea de arbitri și persoane neînscrise pe Lista de arbitri, dacă părțile le-au desemnat în această calitate, într-un litigiu determinat, iar aceste persoane îndeplinesc condițiile prevăzute în prezentul Regulament și în Regulamentulcu privire la procedura arbitrală ale Curții de Arbitraj.
  • Poate fi arbitru o persoană fizică, cetățean al Republicii Moldova sau străin, care:
  • posedă capacitate deplină de exercițiu al drepturilor sale, se bucură de reputație ireproșabilă și are o înaltă calificare și experiență profesională în domeniul dreptului, relațiilor economice interne și internaționale, dar și cunoștințe speciale privitor la soluționarea litigiilor prin procedura arbitrajului intern și/sau internațional.
  • a dat consimțământul privind îndeplinirea atribuțiilor de arbitru în cadrul Curții de Arbitraj;
  • nu are antecedente penale nestinse;
  • nu deține o funcție al cărei statut este incompatibil cu calitatea de arbitru, potrivit legii.
  • Înscrierea pe Lista de arbitri a arbitrilor cetățeni ai Republicii Moldova și străini se face în următoarele condiții:
  • cerere scrisă, care să cuprindă declarația persoanei că aluat cunoștință de Regulamentul cu privire la procedura arbitrală ale Curții de Arbitraj și nu se află în nici o situație de incompatibilitate;
  • studii superioare juridice;
  • vechime în specialitate juridică de cel puțin __ ani;
  • aprobarea de către Uniunea Juriștilor.
  • Uniunea Juriștilor examinează cererile de înscriere în Lista de arbitri o singură dată pe an.
  • Alcătuirea Listei de arbitri se face în ordinea alfabetică a numelui și prenumelui arbitrilor, specificându-se pentru fiecare arbitru titlurile științifice pe care le deține, activitatea profesională, vechimea în specialitate, cetățenia și localitatea de domiciliu ori de reședință. Lista arbitrilor are un caracter de recomandare și se publică pe pagina web oficialăa Uniunii Juriștilor.

         Articolul 5

  • Radierea arbitrilor din Lista de arbitri se poate face, prin decizia motivată a Uniunii Juriștilor, în cazul încălcării deosebit de grave a obligațiilor ce decurg din calitatea de arbitru.
  • Radierea se poate dispune și pentru inactivitatea arbitrului pe o perioadă de cel puțin __ ani.

Articolul 6

  • Arbitrii sunt responsabili de prejudiciu în condițiile legii, dacă:
  • după acceptare, renunță în mod nejustificat la împuternicirile lor;
  • nu participă fără motiv justificat la judecarea litigiului, ori nu pronunță hotărârea în termenul stabilit în Regulamentul cu privire la procedura arbitrală;
  • nu respectă caracterul confidențial al arbitrajului, publicând sau divulgând date de care iau cunoștință în calitate de arbitru, fără a avea autorizarea părților;
  • încalcă în mod flagrant obligațiile ce le revin.
  • Procedura de răspundere a arbitrilor este exercitată de către Curtea de Arbitraj.

Articolul 7

  • Curtea de Arbitraj are un președinte care este ales de Uniunea Juriștilor din Republica Moldova pe un termen de 4 ani.
  • Președintele exercită următoarele atribuții principale:
  • asigură conducerea generală și curentă a Curții de Arbitraj;
  • reprezintă Curtea de Arbitraj în relațiile cu instituțiile și organizațiile interne cât și de peste hotare;
  • exercită atribuțiile ce țin de organizarea și administrarea soluționării litigiilor transmise Curții de Arbitraj în corespundere cu prevederile prezentului Regulament, Regulamentulcu privire la procedura arbitrală, Regulile cu privire la mediere și conciliere și Normelor privind taxele și cheltuielile arbitrale;
  • propune, după caz, modificarea sau completarea prezentului Regulament, Regulamentulcu privire la procedura arbitrală,  Regulilor cu privire la mediere și conciliere și  Normelor privind taxele și cheltuielile arbitrale;
  • numește secretarul Curții de Arbitraj;
  • stabilește atribuțiile și conduce activitatea secretariatului Curții de Arbitraj;
  • îndeplinește alte atribuții ce derivă din prezentul Regulament, Regulamentulcu privire la procedura arbitrală, Regulile cu privire la mediere și conciliere și Normele privind taxele și cheltuielile arbitrale.
  • Președintele își exercită funcțiile până la alegerea unui nou președinte al Curții de Arbitraj.
  • Dispozițiile Președintelui Curții de Arbitraj se emit în formă de decizii.

         Articolul 8

  • Pe lângă Curtea de Arbitraj poate funcționa un Consiliu consultativ, constituit dintre specialiștii cu înaltă reputație academică și/sau cu largă experiență profesională și recunoscuți în domeniile dreptului, relațiilor economice interne și internaționale și arbitrajului intern și/sau internațional.
  • Membrii Consiliului consultativ pot avea și calitatea de arbitru sau supraarbitru.
  • Consiliul consultative va fi condus de un președinte, desemnat de Președintele Curții de Arbitraj la propunerea membrilor Consiliului consultativ. 
  • Consiliul consultativ acordă suport în generalizarea practicii de arbitraj și elaborează recomandări în vederea aplicării corecte și uniforme a legislației în procedura arbitrală. Formarea consiliului și conducerea lui ține de competența președintelui Curții de Arbitraj.

Articolul 9

  • Curtea de Arbitraj are un secretariat care este numit și condus de Președintele Curții de Arbitraj.
  • Secretariatul își desfășoară activitatea la sediul Curții de Arbitraj.
  • Secretariatul exercită acțiunile necesare întru asigurarea activității eficiente a Curții de Arbitraj și desfășurării procedurii arbitrale.

Articolul 10

  • Soluționarea litigiului arbitralese efectuează de către un tribunal arbitral.
  • În înțelesul prezentului Regulament, tribunalul arbitral este format dintr-un număr impar de arbitri.
  • Desemnarea arbitrilor într-un litigiu determinat și constituirea tribunalului arbitral se efectuează de către părțile în litigiu, în conformitatea cu convenția părților și Regulamentului cu privire la procedura arbitrală a Curții de Arbitraj.
  • Conducerea Uniunii Juriștilor din Republica Moldova nu este în drept să intervină în nici un mod în soluționarea litigiului sau să influențeze completul de arbitri.
  • Dispozițiile (concluziile) tribunalului arbitral se emit sub formă de încheieri sau hotărâri.

Articolul 11

  •  Arbitrii și supraarbitrul își exercită activitatea cu titlu individual, independent și imparțial, fiind supuși numai legii; aprecierea probelor și luarea deciziilor se fac pe baza convingerii intime a fiecăruia dintre membrii tribunalului arbitral. Arbitrii în exercitarea funcțiilor nu sunt reprezentanții părților.
  • Arbitrii și supraarbitrul trebuie să manifeste disponibilitatea cerută de exercițiul competențelor sale arbitrale, în termen util, după agenda Curții de Arbitraj, cu bună-credință și profesionalism.
  •  Arbitrii și supraarbitrul își exercită prerogativele și își îndeplinesc misiunea în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (1) – (2) din Constituția Republicii Moldova, republicată, și cu cele ale art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care garantează dreptul la un proces echitabil și într-un timp rezonabil, precum și dreptul la un tribunal independent și imparțial.

Capitolul III. Resurse materiale și financiare

         Articolul 12

  • Activitatea Curții de Arbitraj este asigurată din contul mijloacelor financiare achitate pentru serviciile prestate, din donații, etc..
  • Taxelor de înregistrare și taxele arbitrale sunt stabilite prinNormele privind taxele și cheltuielile arbitrale, aprobate de Uniunea Juriștilor.
  • Taxele de înregistrare acoperă costurile de inițiere a procedurii administrative de constituire a dosarului arbitral.
  • Taxele arbitrale acoperă cheltuielile legate de activitatea de organizare și desfășurare a soluționării litigiilor, plata onorariilor arbitrilor și documentarea acestora, cheltuielile de secretariat și alte cheltuieli necesare funcționării Curții de Arbitraj.
  • Taxele de înregistrare, taxele de arbitrare, alte mijloace financiare acumulate se transmit pe un cont special al UJM.

Articolul 13

  • Uniunea Juriștilor asigură spațiul și condițiile materiale corespunzătoare desfășurării activității Curții de Arbitraj și a tribunalelor arbitrale.

Capitolul IV. Dispoziții finale

         Articolul 14

  • Curtea de Arbitraj și tribunalul arbitral au obligația să asigure confidențialitatea arbitrajului, potrivit Regulamentuluicu privire la procedura arbitrală ale Curții de Arbitraj.
  • Interpretarea dispozițiilor prezentului Regulament ține de competența Președintelui Curții de Arbitraj.

         Articolul 15

  • Prezentul Regulament a fost aprobat prin decizia Consiliului de Administrare al Uniunii Juriștilor din Republica Moldova din 04 iulie 2022.
  • Prezentul Regulament intră în vigoare la data aprobării.

         Articolul 16

  • Prezentul Regulament, Regulamentulcu privire la procedura arbitrală, Regulile cu privire la mediere şi conciliere, Normele privind taxele şi cheltuielile arbitrale și Lista arbitrilor sunt publice.
  • Președintele Curții de Arbitraj va asigura publicarea și distribuirea către cei interesați a prezentului Regulament, a Regulamentuluicu privire la procedura arbitrală, a Regulilor cu privire la mediere și conciliere, a Normelor privind taxele şi cheltuielile arbitrale şi a Listei arbitrilor, inclusiv pe pagina web a Uniunii Juriștilor din Republica Moldova – www.ujm.md