APROBAT
prin decizia Consiliului Administrativ al
A.O. ”Uniunea Juriștilor din Republica Moldova”
din 04 iulie 2022
REGULILE
cu privire la mediere și conciliere
ale Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă
A.O. ”Uniunea Juriștilor din Republica Moldova”
Capitolul I. Dispoziții generale
Articolul 1. Medierea
- Prezentele Reguli stabilesc condițiile acordării asistenței persoanelor fizice și juridice interesate în vederea medierii și concilierii lor în scopul soluționării pe cale amiabilă a unor litigii apărute în raporturile comerciale și alte raporturi juridice civile și evitării pe această cale a unor litigii judecătorești sau arbitrale.
- Organizarea și desfășurarea procedurii de mediere și conciliere se asigură de Curtea de Arbitraj Comercial Internațională de pe lângă A.O. ”Uniunea Juriștilor din Republica Moldova”, denumită în continuare Curtea de Arbitraj și se realizează în conformitate cu prevederile Legii nr.137 din 03.07.2015 cu privire la mediere, cu completările și modificările ulterioare, cu prezentele Reguli și actele internaționale la care Republica Moldova este parte.
- Curtea de Arbitraj organizează și desfășoară procedura de mediere și conciliere în litigiile cu privire la drepturile și obligațiile, care sunt sau pot face obiect de examinare în instanța de judecată sau arbitraj și de care părțile pot dispune liber prin tranzacție.
- Părțile care recurg la procedura de mediere și conciliere prin intermediul Curții de Arbitraj, prin acest fapt, acceptă prezentele Reguli.
- Drepturile și responsabilitățile părților în proces, calitatea de mediator, statutul, drepturile, obligațiile și responsabilitățile lor sunt determinate de Legea nr. 137 din 03.07.2015 cu privire la mediere.
- Procedura de mediere este cu element de extraneitate, dacă sunt întrunite prevederile art. 26 din Legea nr. 137 din 03.07.2015 cu privire la mediere.
Articolul 2. Noțiuni principale și interpretări
- În sensul prezentelor Reguli, următoarele noțiuni principale semnifică:
convenție de mediere – acord prin care părțile se angajează să supună medierii un litigiu existent sau unul care ar putea să apară între părți cu privire la un raport juridic contractual sau necontractual;
litigiu – conflict între două sau mai multe persoane fizice şi/sau juridice, care este sau poate fi obiect de examinare în instanța de arbitraj;
mediator – persoană terță, atestată în condițiile prezentelor Reguli, care asigură desfășurarea procesului de mediere în vederea soluționării litigiului dintre părți;
parte – persoană fizică sau juridică, inclusiv autoritate publică, care își exprimă acordul de a soluționa un litigiu prin mediere.
Articolul 3. Principiile de bază ale medierii
- Medierea se efectuează în baza următoarelor principii:
- participarea benevolă la mediere;
- confidențialitatea;
- libera alegere a mediatorului;
- egalitatea părților în proces;
- independentă, neutralitatea și imparțialitatea mediatorului;
- flexibilitatea procesului de mediere.
Articolul 4. Conflictul de interese
- Dacă, la etapa de inițiere sau pe parcursul procesului de mediere, apare o circumstanță de natură să afecteze scopul medierii, neutralitatea sau imparțialitatea mediatorului, acesta este obligat să se abțină de la medierea litigiului și să aducă acest fapt la cunoștința părților.
- Mediatorul nu este în drept să acționeze în calitate de arbitru în rezolvarea litigiului în care a fost desemnat ca mediator.
- Nu poate fi aleasă în calitate de mediator persoana care a reprezentat anterior interesele uneia dintre părți în instanța de judecată sau arbitraj ori a acordat alt gen de asistență în legătură cu obiectul litigiului.
- (4) După încetarea procesului de mediere, mediatorul nu poate reprezenta părțile sau una dintre părți la soluționarea în arbitraj a litigiului pentru care a fost desemnat ca mediator.
Articolul 5. Confidențialitatea
- Procesul de mediere nu este public, cu excepția cazului în care părțile au convenit altfel.
- Mediatorul este obligat să respecte confidențialitatea informației aflate până la începerea și/sau în cadrul procesului de mediere, precum și după suspendarea sau încetarea activității de mediator. Mediatorul este obligat să atenționeze participanții la procesul de mediere asupra obligației de păstrare a confidențialității informației, fiind în drept, după caz, să solicite semnarea unui acord sau a unei clauze de confidențialitate.
- În procesul medierii, mediatorul nu are dreptul să divulge informațiile de care a luat cunoștință în decursul sesiunilor separate cu părțile și nu are dreptul să discute asemenea informații cu cealaltă parte fără acordul părții vizate.
- În cazul în care litigiul supus medierii prezintă aspecte dificile, mediatorul, cu acordul părților, poate să solicite punctul de vedere al unui sau al mai multor specialiști în domeniul respectiv.
- Mediatorul nu este obligat să respecte confidențialitatea informației de care ia cunoștință în cadrul procesului de mediere atunci când divulgarea informației are drept scop protejarea interesului superior al copilului sau prevenirea și/sau curmarea unei infracțiuni, cu excepția situațiilor prevăzute la art.276 din Codul de procedură penală, fapt despre care mediatorul este obligat să sesizeze autoritățile competente.
Capitolul II. Procesul de mediere
Articolul 6. Scopul medierii
- Inițierea și desfășurarea procedurii de mediere și conciliere are drept scop atingerea între părți a unei înțelegeri privind soluționarea în totalitate sau parțială a litigiului. În cazul în care părțile nu ajung nici la o înțelegere, ele sunt în drept să recurgă la procedura arbitrală sau la procedura judiciară.
- Existența convenției arbitrale (clauză arbitrală contractuală sau acord despre arbitraj) nu constituie un impediment pentru desfășurarea procedurii de mediere şi conciliere.
- Procedura de mediere și conciliere este benevolă și poate avea loc doar în baza acordului părților.
- Părțile pot stipula în contracte și alte acorduri că procedura de mediere și conciliere este o etapă obligatorie de soluționare a litigiului până la deschiderea procedurii judiciare sau arbitrale.
- Indiferent de rezultatul procedurii de mediere și conciliere, punctele de vedere, argumentele, recomandările și propunerile exprimate în cadrul procedurii de mediere și conciliere de către una din părți sau de către mediator, precum și declarațiile părților sau acordul lor de a accepta propunerile sau recomandările mediatorului, nu pot fi invocate și nu produc efecte într-o procedură arbitrală sau judiciară în care se dezbate litigiul supus procedurii de mediere și conciliere.
Articolul 7. Inițierea medierii
- Procedura de mediere și conciliere începe prin cererea părților adresată Curții de Arbitraj. Cererea poate fi depusă la secretariatul de la sediul Curții de Arbitraj.
- Dacă procedura de mediere și conciliere este inițiată doar de una dintre părți, secretariatul Curții de Arbitraj comunică celeilalte părți oferta de mediere și-i propune să dea un răspuns dacă acceptă sau nu procedura de mediere și conciliere și, în caz afirmativ, să-și expună poziția vizavi de numirea mediatorului, precum și viziunile sale asupra litigiului. Răspunsul trebuie să fie dat în cel mult 30 de zile dacă oferta făcută de prima parte nu prevede un termen mai restrâns pentru răspuns.
- Dacă cea de-a doua parte a litigiului nu răspunde la oferta de a iniția procedura de mediere și conciliere sau nu o acceptă în termenul indicat la alin. 2, secretariatul Curții de Arbitraj înștiințează despre acest fapt partea care a făcut oferta, iar procedura de mediere și conciliere nu se desfășoară
Articolul 8. Desemnarea mediatorului
- Dacă ambele părți sunt de acord să inițieze procedura de mediere și conciliere ele semnează și depun o cerere comună scrisă prin care solicită medierea. Cererea va conține: denumirea părților, adresele lor, numerele de telefon, fax, poșta electronică; numele, prenumele, patronimicul reprezentanților împuterniciți, dacă sunt; expunerea succintă a obiectului litigiului și a poziției părților privind soluțiile posibile; aprecierea valorii litigiului. La cerere se anexează probele de care dispun părțile.
- Cererea de mediere și conciliere trebuie să conțină numele și prenumele mediatorului ales de ambele părți de comun acord sau solicitarea ambelor părți ca mediatorul să fie numit de Președintele Curții de Arbitraj. Mediatorul este ales din rândul persoanelor înscrise în Lista arbitrilor.
- Dacă părțile nu și-au desemnat ele înseși mediatorul, acesta este desemnat de Președintele Curții de Arbitraj în termen de 5 zile de la depunerea cererii de mediere.
- Odată cu depunerea cererii sau cel târziu în termen de 10 zile de la depunerea cererii, una din părți sau ambele părți achită taxa de mediere în corespundere cu Normele privind taxele și cheltuielile arbitrale.
Articolul 9. Pregătirea procedurii de mediere
- Secretariatul Curții de Arbitraj adresează mediatorului cererea părților și actele însoțitoare. Mediatorul, cu consultarea părților, fixează data ședinței de mediere și conciliere, pentru care părțile vor fi convocate de secretariatul Curții de Arbitraj în scris sau prin alte mijloace de comunicare (poșta electronică, telefon, telegraf etc.).
- ) Procesul de mediere începe la data semnării contractului de mediere. Dacă partea nu a acceptat invitația scrisă conform prevederilor art. 7 alin.(3) sau a refuzat participarea la mediere, procesul de mediere se consideră neînceput.
- Contractul de mediere se încheie în formă scrisă. Contractul de mediere nu poate cuprinde clauze care contravin legii sau ordinii publice.
Articolul 10. Desfășurarea procedurii de mediere
- Procedura de mediere și conciliere se întemeiază pe cooperarea părților și utilizarea de către mediator a unor metode bazate pe comunicare și negocieri pe marginea litigiului mediat cu participarea părților și a mediatorului și, după caz, a consilierilor și experților.
- Părțile decid, de comun acord și cu asistența mediatorului, asupra regulilor și duratei procesului de mediere. Dacă părțile nu au ajuns la o înțelegere privind regulile de desfășurare a procesului de mediere, mediatorul este în drept să desfășoare procesul de mediere în maniera pe care acesta o consideră potrivită, fiind luate în considerare circumstanțele litigiului, doleanțele părților și necesitatea desfășurării procedurii într-un termen rezonabil.
- Oricare din părți, precum și ambele părți, sunt în drept, la orice etapă de desfășurare a procedurii de mediere și conciliere, să informeze în scris Curtea de Arbitraj și/sau mediatorul despre dorința sa de a înceta această procedură, fără a fi obligate să-și motiveze decizia.
- Părțile participă la procesul de mediere personal. În cazul în care una dintre părți, din motive întemeiate, nu poate participa personal la procesul de mediere, ea va împuternici un reprezentant dacă partea adversă acceptă desfășurarea medierii cu participarea reprezentantului.
- Pe parcursul procesului de mediere, părțile pot fi asistate de avocați, traducători și/sau interpreți, precum și de specialiști în domeniul respectiv. Cu consimțământul părților, la procesul de mediere pot participa și alte persoane.
- Pe durata desfășurării procesului de mediere, mediatorul se poate întruni în sesiuni comune, cu ambele părți, sau în sesiuni separate, cu fiecare parte.
- Mediatorul, după ascultarea părților, studierea fondului cauzei, după caz, efectuarea unor calcule și a altor cercetări, poate face recomandări părților cu privire la soluționarea echitabilă a litigiului, elaborează împreună cu părțile variantele posibile de soluționare a disputei, reieșind din principiile de legalitate, cooperare, imparțialitate, concesii și renunțări reciproce.
- În cazul în care, după discuțiile purtate cu părțile, mediatorul ajunge la convingerea că încercările de conciliere au eșuat și părțile nu vor ajunge la înțelegere privind soluționarea litigiului pe cale amiabilă, mediatorul va întocmi o concluzie prin care se va constata eșuarea procedurii de mediere și conciliere. În acest caz părțile sunt în drept să soluționeze litigiul, după caz, prin arbitraj sau judecată.
- În cazurile indicate la alin.(5) și (8) restituirea integrală sau parțială a taxelor achitate se efectuează în conformitate cu Normele privind taxele și cheltuielile arbitrale.
- Medierea litigiului are loc într-un termen care nu va depăși 3 luni de la data încheierii contractului de mediere, dacă părțile nu au stabilit de comun acord alt termen. Până la expirarea termenului stabilit inițial, părțile pot solicita prelungirea acestuia.
Articolul 10. Încetarea medierii
- Procesul de mediere încetează:
- la semnarea de către părți a tranzacției;
- la constatarea de către mediator a imposibilității părților de a ajunge la un acord;
- la renunțarea uneia sau a ambelor părți la mediere;
- la expirarea termenului stabilit pentru procesul de mediere, dacă părțile nu au solicitat prelungirea acestuia;
- la retragerea mediatorului din procesul de mediere în condițiile art.4 alin.(1) din prezentele Reguli;
- în caz de deces al părții persoană fizică sau de lichidare a părții persoană juridică.
- Încetarea medierii se consemnează într-un proces-verbal, semnat de mediator, care se înmânează părților și, după caz, se prezintă instanței de arbitraj. În procesul-verbal nu se include informația referitoare la conținutul sesiunilor de mediere, opinia mediatorului referitoare la comportamentul părților, precum și altă informație a cărei divulgare contravine principiului confidențialității.
- Reluarea procesului de mediere cu atragerea aceluiași sau a unui alt mediator are loc în condițiile art.7-9 din prezentele Reguli.
Articolul 11. Tranzacția
- În cazul în care părțile convin asupra unei soluții pentru litigiul supus medierii, ele încheie o înțelegere între ele, numită tranzacție.
- Tranzacția trebuie să corespundă condițiilor de valabilitate prevăzute de Legea nr. 137 din 03.07.2015 cu privire la mediere, Codul civil și de alte acte legislative.
- Nu se admite includerea în tranzacție a clauzelor care:
- se referă la drepturi și obligații de care părțile nu pot dispune liber prin tranzacție;
- încalcă normele imperative ale legii, ordinea publică și bunele moravuri;
- sunt în mod evident inechitabile;
- încalcă drepturile unor terțe persoane neantrenate în procesul medierii.
Articolul 12. Executarea tranzacției
- Obligațiile asumate de părți în rezultatul procedurii de mediere și conciliere se execută de partea obligată în mod benevol în modul și termenele stabilite în contractul de tranzacție, iar în caz de neexecutare sau executare necorespunzătoare partea interesată este în drept să se adreseze în instanța judecătorească.
Articolul 13. Păstrarea dosarului
- Dosarul litigiului supus procedurii de mediere și conciliere se păstrează la secretariatul Curții de Arbitraj.
Articolul 14. Intrarea în vigoare a prezentelor Reguli
- Prezentele Reguli intră în vigoare pe data de 04 iulie 2022.